Arhiva

Archive for the ‘Chestii personale’ Category

Joc

A-nceput de ieri să cadă,
Câte-un fulg sau câte şapte
Se aştern pe orice stradă,
La oraşe şi la sate…

A-nceput şi n-a mai stat…
Fulgii s-au acumulat.
De mănuşi şi de izmene,
De ninsori şi de troiene,
Ne-am cam săturat cu toţii,
Şi bătrânii, şi nepoţii…

Iarna mi-a venit de hac,
Am fost şi mi-am luat coniac…
Picături ameţite…
Senzaţii înteţite…
Vorbe-nsufleţite…

Acumaaa…
Slovele preacurvesc pe monitor,
Se vâră una-ntr-alta de zor…
În vecina dindărăt…
În vecinul dinainte…
Pe sus, pe la bot…
Pe jos, pe sub vintre…

De cursor mi se-agaţă,
Mi se urcă pe faţă,
Şi sar prin tabele.
Deşi strig la ele,
Se-adună-ntr-un loc
Şi se-ncing iar la joc…

Slove perverse, ca nişte iele,
Perfide, frumoase şi rele…
Slove masculi, slove femele…

Alexandru Molla
13 februarie 2012
(Cuv. Martinian; Sf. Ap. şi Mc. Acvila şi soţia sa Priscila)

Reclame
Categorii:Chestii personale