How low can we go?

În ciuda faptului că tarifele noastre, ale celor de la EuroVerba Media, sunt decente – pentru unii sau modeste, pentru alţii – sau cel puţin aşa le considerăm noi…, am primit în ultimele săptămâni cel puţin trei solicitări de reducere a tarifelor sau de acordare a unor discounturi… În principiu, orice furnizor cunoaşte beneficiile, dar şi capcanele acordării de discounturi, pe care le gestionează după posibilităţi sau după ştiinţa proprie…

Însă până unde mergem cu discounturile? How low can we go?, ca să zic aşa, într-o limbă de circulaţie internaţională…

Persoanele fizice autorizate cu care lucrăm au tariful lor, pe care nu îl discutăm aici şi acum. Este oricum disproporţionat faţă de ştiinţa şi prestaţia lor. Adică nu reflectă efortul lor. Şi ei ştiu asta. Şi noi ştim asta. Dar…

Ideea este că onorariul încasat de agenţia de traduceri nu este pur şi simplu împărţit în plata traducătorului, pe de o parte, şi comisionul „patronului” pe de altă parte. Adică banii acestuia de buzunar, cum s-ar spune… La EuroVerba Media, cel puţin, nu este aşa… Nu este ca la samsarii de legume-fructe, aşa cum greşit cred unii… Banii rămaşi după plata traducătorului sunt folosiţi pentru a plăti serviciile unui corector (sau revizor sau „cap limpede” cum i se spunea pe vremuri prin redacţii), care este foarte important, procesarea documentelor, a graficelor (care nu reprezintă muncă de traducere), pentru a finanţa funcţionarea unui birou, cu utilităţile necesare, precum şi servicii de secretariat, eventuale taxe de urgenţă (dacă le solicită traducătorul), birotică, dicţionare, software, etc. Eu personal nu ştiu să existe în România prea multe agenţii de traduceri şi/sau interpretare care să fie nu bogate, ci să aibă o situaţie bună, cu excepţia celor care şi-au diversificat activitatea sau au contracte cu beneficiari străini; aşa cum nu am auzit nici de vreun traducător cu merţan şi vacanţe exotice…

Astea nu înseamnă că lucrăm pro bono, ci că marja de profit este redusă, atât pentru agenţii, cât şi pentru PFA.

În România, veţi constata că agenţiile de traduceri solicită (pentru o pagină în limba engleză) preţuri cuprinse între 12 lei şi 7-8-10 Euro… Tarifele se stabilesc în funcţie de mai mulţi factori, există preţ de listă şi preţ de contract, preţ la volum, la calitate, etc. Iar PFA solicită, tot pentru limba engleză, tarife între 5 lei şi 7-8 Euro… Cei cu preţurile peste 15 lei sunt destul de rari… Deci situaţia este destul de complicată! Iar echilibrul este uneori destul de greu de găsit! Situaţia este încă şi mai mult complicată de către fabrica de traducători de la Ministerul Justiţiei şi de la Ministerul Culturii…

Despre ceea ce se întâmplă la Ministerul Culturii nu am cunoştinţă, nu pot comenta în vreun fel, însă Ministerul Justiţiei acordă autorizaţii de traducător-interpret pe toate limbile unui număr mediu de 1500 persoane pe an… Cam o treime sunt absolvenţi ai diverselor facultăţi de limbi şi literaturi străine, moderne, nemoderne, aplicate, secţii de traducători, masterate, etc. Dar restul de unde vin???? Şi de ce, mai ales? Pentru că această profesiune este percepută ca ceva facil, uşor de făcut, uşor de gestionat, easy money, ce să mai vorbim… Vom detalia această problemă într-o postare ulterioară… Mă rog, de-aici vine şi lipsa de respect pe care o manifestă unii beneficiari faţă de munca aceasta.

Vă invit să faceţi un exerciţiu simplu de imaginaţie: amintiţi-vă cât aţi lăsat ultima dată la spălătoria de maşini (tarif oficial + 5-10 lei bacşiş), la benzinărie (tarif oficial + 1-5 lei bacşiş), la frizerie (tarif oficial + 5-15 lei bacşiş), la epilat (tarif oficial + 20-30 lei bacşiş), mani-pedi (tarif oficial + 10-20 lei bacşiş)… Asta dacă vi se emite bon şi dacă nu cumva respectivii „meseriaşi” întreprinzători fac o normă după care bagă banii în buzunar… Sau cât daţi cetăţenilor romi care vă mână în parcare în centrul vechi??? Şi-acum reacţionaţi cumva închipuindu-vă că vine unu’ sau una’ de la o agenţie de traduceri şi vă cere 25 de lei pe factură pentru o pagină de tradus pentru limbă pe care „o ştie toată lumea”? Bani din care se acoperă cheltuielile de la paragraful nr. 3 al acestei postări…

Vedeţi?

Ce să mai vorbim despre pretenţii? Pretenţiile nu sunt aproape niciodată asortate cu disponibilitatea de a plăti ceva în plus. Oare ce este atât de greu în a traduce ceva calumea? Mă rog… În fond, şi la traduceri este ca şi la maşini, să zicem: unii merg cu Dacia 1300, alţii cu Logan, alţii cu Passat, alţii cu Lexus… Numai nu vă aşteptaţi la Lexus cu preţ de Dacia 1300…

Până la urmă, este şi o problemă de imagine. Aşa cum ne reprezintă hainele pe care le purtăm, casa în care locuim, maşina pe care o conducem, restaurantul unde mâncăm, ne reprezintă şi modul în care comunicăm. Să nu uităm momentul penibil al scrisorii trimise de către Biroul de Presă al premierului către revista Nature… Sau unele versuri din unele cântece. Îmi vine în minte un exemplu foarte haios, nu zic numele artistului român, care zice „let’s drive my Cadillac // and do it in the back!” Probabil poetul a vrut să spună să „o” facem pe bancheta din spate, dar do it in the back, fără alte completări, înseamnă mai degrabă  „să facem sex anal”…

Ce încerc să fac este de fapt să îndemn consumatorii de traduceri să reflecteze înainte de a solicita discounturi: discounturile vi le oferim oricum, ca să vă păstrăm drept clienţi, ele oricum sunt acolo, în factură, sub o formă sau alta, fie că se văd, fie că nu… Iar dacă solicitaţi un discount, şi acesta vi se şi acordă, asortaţi-vă, vă rog, pretenţiile la suma plătită…

Revin şi afişez o diagramă foarte interesantă, pe care am mai afişat-o şi într-o altă postare, pentru o mai bună înţelegere a modului în care ar trebui înţeleasă tarifarea serviciilor oricui, nu neapărat cele ale unei agenţii de traduceri.

Toate cele bune!

05 septembrie 2012
Sfantul Prooroc Zaharia, tatal lui Ioan Botezatorul; Sfintii Mucenici Urban si Teodor